Câini fără oameni în lesă

Ca orice om care își împarte o parte importantă a timpului cu un cățel trebuie destul de des, aș spune, să îl scot la plimbare. Nu atât de des pe cât și-ar dori el, dar mult mai des decât probabil mi-aș dori eu.

Marele noroc face că stau într-o zonă foarte prielnică și plăcută pentru plimbat câinele astfel încât al meu patruped are literalmente ocazia să își facă nevoile și pe guvern dar și în Herăstrău cam cu aceeași ușurință.

Problema noastră majoră ca orice binom animal-animal dar civilizați amândoi sunt cățeii care nu au norocul să fie purtați în lesă de un om ci lăsați liberi de alte animale, mult mai puțin civilizate chiar și decât ele. Da, stimați cetățeni există genul ăsta de sălbatici printre noi și o să vă zic imediat de ce PSD ar trebui să îi racoleze și să se bată cu AUR pentru ei.

Așa zișii oameni care nu își țin cățeii în lesă se împart în două categorii:

  1. Proști pentru că: cățeii lor oricum merg la pas pe lângă ei arătând un grad de civilizație și educație mult peste cea a celor care le alimentează castronul cu bobițe. În acest caz, bipedul doar vrea cățelul liber ca să arate cât de cool e el că în sfârșit un animal îl ascultă nu ca toate celelalte animale care doar i-au murdărit așternuturile o noapte sau câteva iar apoi și-au dat seama că bobițele același gust are dar sunt mai bune când sunt mâncat alături de cineva normal la cap.
  2. Țărani pentru că patrupedul nu stă lângă ei ci bănănuie de capul lui prin parc, bipedul strigând din când în când numele acestuia dar doar pentru a se auzi vorbind, că oricum patrupedul îi e superior și se pișă pe strigarea acestuia, de multe ori din fugă.

O să ziceți ”Hai, măi, Alex, ești prea rău cu oamenii ăia cool și cățeii lor drăgălași.” Și eu o să zic, ba pe-a mă-tii și uite de ce:

  • Există oameni care se tem de câini, oricât de drăguți ar fi ei. Și ghici ce? Au și ei dreptul să se plimbe prin parc. Iar tu nu ai dreptul să le iei asta. Simplu.
  • De câte ori Șmik a fost atacat în lesă de cățeluși ai căror stăpâni se jurau că ai lor bebeluși nu au mai făcut în veci așa ceva, pâna a doua seară când fiind iar liber au făcut-o iar. Din păcate, bocanci și-au luat cățeii liberi și agresivi, nu stăpânii care chiar îi meritau.
  • Cățeii sunt animale, și recunosc asta prin instincte, nu ca stăpânii care încearcă să o mascheze prin haine și parfumuri scumpe, dar apoi regresează la inteligența de râmă. Iar instinctele sunt ceva ce o pisi sau un bombardier nu ar recunoaște sau să le controleze în ceea ce îi privește, dar barem la un animal care măcar a dormit pe o carte la viața lui.
  • Cățeii liberi se cacă unde vor ei, iar stăpânul cool e la 100 m distanța vapând ultimii bani cu care ar fi putut lua punguțe, deci căcatul rămâne acolo unde a fost făcut și de câine dar și de mama stăpânului său.
  • Bine, dar de ce ai zis de politică? Pentru că legea nu îți dă voie să lași câinele liber în spațiu public. Simplu. De aia zic, poate ți-ai ratat cariera în care nu îți pasă de legi ci doar să știi cum să le încalci pentru a face un patruped să te creadă ca ai o curte mare. Iar mare e ceva ce știm că nu se aplică la nimic din ceea ce ai tu, decât poate la fund și la nesimțire.

2 comentarii

  1. Ai scris exact gandurile mele. Si eu tot in zona Herastrau ma plimb si nu ma pot abtine sa nu judec toti acesti stapani de caini . Ma simt mai bine acum sa stiu ca nu sunt singura . Mal ales ca zilele trecute am fost admonestata de un asemenea stapan care mi-a spus ca nu fac bine ca tin cainele in lesa 🙂 .

    3
    1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.