Istoria ne arată că ori de câte ori clasele conducătoare deviau mult prea mult de la interesul poporului către interesul personal se lăsa cu răscoale și revoluții sau măcar lovituri de palat și în cele din urmă cu execuții care mai de care mai imaginative în ideea că cei care vin la conducere să ia exemplu și să își facă treaba cât de cât.
Nu cred să mai funcționeze această variantă în zilele noastre în țările așa zis civilizate în care chiar și cei mai abjecți criminali beneficiaza de clemența conferită de drepturile omului. Și da, când zic cei mai abjecți criminali mă refer și la unii politicieni care prin dezinteres și egoism comit cele mai odioase atrocități asupra unei națiuni pe care intenționat o țin la un nivel scăzut de educație.
Și atunci ce de făcut? Cum vom ieși din acest clinci între dezinformare și mituire, între amăgire și minciună, între legi gândite prea complex ca să beneficieze omului de rând și pârghii de forță și de comunicare prin partea aservită a mass-mediei?
M-am săturat să votez mereu răul cel mai mic. M-am săturat ca lupta lor pentru beneficii personale să fie cel mai urmărit reality show, m-am săturat de incapacitatea lor de a implementa ce și-au asumat în alegeri, m-am săturat să devalizeze și să fure ca în codru iar pedepsele să fie mai mici decât ale unui țăran care vinde produsele din ogradă fără autorizație, m-am săturat ca miliardele noastre ca națiune pe care le-am putea folosi pentru dezvoltare să se transforme în milioanele lor folosite strict în uz personal.
Dacă aș avea răspunsul la întrebarea asta probabil aș răsturna orânduirea asta nefirească a lumii, dar nu îl am. Însă am un lucru, ce e drept din ce în ce mai puțin, și anume încrederea că lucrurile se vor schimba în bine. Nu știu când, nu știu cum. Dar știu că nu doar eu sper pentru că dacă nu am spera am pleca toți în alte zări sau pur și simplu nu am mai trage să prosperăm și prin noi să prospere și cei din jurul nostru, în ciuda lor.
Sper în ceva dar nici măcar nu știu în ce. Ce îmi e clar e că nu mai sper în nimic bun să vină de la ei, de la politicieni.
Photo by Brian Wertheim on Unsplash.
Faza nasoală e că și crezutul ăsta al nostru devine obositor, sper – ca și tine – să nu devină cronic că atunci tot noi tragem. Chiar, când intri în politica mare? Eu te votez.
Obositor pentru noi că pe ei nu pare să îi deranjeze 🙂
Când o să simt că nu mă murdăresc făcând asta probabil o să intru.